Mai. Cer făra stele. Iubire. Un parc gol, lumină şi doi îndrăgostiţi. Muşcături de gât, zâmbete largi şi fericire. Minciuni adevărate. Goluri umplute cu sentimente, licăriri în priviri. Libertate şi apartenenţă, compatibilitate. Cântece şi versuri ajunse până la jumătate. Amintiri neimportante şi nefinalizate. Săruturi, respiraţie şi salivă. Culori, alb şi negru.
Se ţineau de mână. Îşi şopteau la ureche deşi nu era nimeni acolo să îi audă. Oricum nu ar fi înţeles nimeni nimic. Vorbeau propria limbă. O învăluia în eşarfa lui, în parfumul lui iar ea credea că o îmbracă în propria lui piele. El primea cedare totală din partea ei. Se lăsa complet în voia lui. Auzea numai ce îi zicea el, simţea numai ce simţea el. Vedea însă nu imaginea primită de ochii lui ci îşi folosea propria vedere pentru a urmări privirea lui, faţa lui, trăsăturile lui, buzele lui.
Braţele şi picioarele lor erau împletite. Ea se simţea în siguranţă şi singura lui grijă rămasă era să fie blând şi nu brutal, să nu lase semne. Dar semne lăsa, invizibile ce-i drept. Ea devenea majoritar dorinţa lui şi totul în ea căpăta amprenta lui.
Septembrie. Parc gol, întuneric şi ea. Singurătate şi răni. Fără cicatrici. Era încă prea devreme. Fără şoapte, fără parfum. Nimic.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu