Ce conteaza daca am simtit? Tot acolo am ajuns. Tot bucatele de "eu". Bucatele care au ramas dupa "el". Bucatele pe care am incercat sa le potrivesc cumva ca se le lipesc la loc. Toate astea ca sa pot sa zic "sunt bine. sunt intreaga". E singura minciuna buna pe care am zis-o vreodata. Singura minciuna pe care as putea sa o cred chiar si eu. Asta pana imi aduc aminte. Atunci tot castelul meu de nisip si sare si amagiri va cadea din nou, dar doar pentru a fi reconstruit. Si cu adevarul cum ramane? Cu bucatele din "eu" ce fac? Pentru ca oricat as incerca sa le pun la loc, ele pur si simplu nu mai au un loc...